Oprișan, despre mineriada din `90: În Piața Universității au fost victime colaterale, dar la violență se răspunde cu violență

Publicat: 18/10/2015, 16:38
Actualizat: 19/10/2015, 12:00

Întrebat dacă trebuie ca PSD să-și ceară scuze pentru evenimentele din Piața Universității din 1990, Oprișan a spus că nu este cazul, pentru că social-democrații au pus bazele instituțiilor democratice din România. „Eu cred că nu trebuie să ne cerem scuze, pentru că PSD este partidul care s-a născut în flăcările Revoluției din decembrie 1989, când noi am dărâmat regimul comunist, împreună cu poporul care a ieșit în stradă”, a spus Oprișan, adăugând că PSD a stat la baza construcției instituțiilor democratice din România

„Din vid, în 1989, când nu mai exista nicio instituție în picioare, nu mai exista nimic, noi am construit statul democratic”, a spus liderul CJ Vrancea.

În ceea ce privește Piața Universității, Oprișan a spus că are „regretele sale”, ca orice cetățean, și speră că astfel de evenimente să nu se mai repete, însă a făcut precizarea că protestele trebuiau să înceteze imediat după alegerile din 20 mai 1990. „După ce în România, la 20 mai, au fost alegeri libere, la care FSN obținuse 86% din voturi, totuși o mișcare nereglementată, o mișcare nedemocratică la acel moment nu a făcut altceva decât să perturbe foarte grav activitatea în Capitala țării”, a spus Oprișan.

„Ca orice moment istoric, întotdeauna sunt și, cum le place partenerilor noștri americani să spună, victime colaterale”, a continuat social-democratul.

Întrebat dacă intervenția forțelor de ordine a fost corectă în acea situație, Oprișan a răspuns că acestea au procedat „categoric” în mod corect, pentru că „la violență se răspunde cu violență”.

„Imaginați-vă că astăzi, în Piața Universității, când avem o țară democratică sar niște oameni cu sticle Molotov și cu corturi, se așază în fața Guvernului neautorizat. Ce credeți că ar face forțele de ordine. Îmi pare rău, felul în care au intervenit a fost cât se poate de natural. Vreau să înțelegeți un singur lucru: niciodată, în nicio democrație consolidată… Uitați-vă în Statele Unite ale Americii, la violență se răspunde cu violență”, a explicat Marian Oprișan.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ungaria a pus interzis la frontieră. Șoferii români care nu pot trece granița. Toleranță zero
Cristina Cioran și-a pierdut toate economiile. Ce i-a făcut Alex Dobrescu
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Crima din Sibiu! Tânărul de 24 de ani şi-a recunoscut fapta. Motivul pentru care şi-a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Singurul oraș din România în competiția pentru titlul de Capitală Verde Europeană
×